Povestea unui week-end de iarna – Beijing 2007

Primesc un mesaj, cam acum doua saptamini de la rep-ul BD din China ca este o competitie de escalada pe gheata la Beijing si daca sint interesat. Cam tot pe atunci ma suna si un amic de la clubul local din care fac parte cum ca, fiind in Beijing, officially China Mountaineering Association incercau sa recruteze straini care sa participe la campionat. Am marturisit, rusinat, ca nu catarasem gheata de anul trecut si ca nu cred ca sint in forma de un concurs, mai ales de asa anvergura, insa daca nu sint pretentii mari in ce priveste performanta mea, m-as duce cu placere.

Cu o zi inainte sa pornesc spre Beijing, pe cind incercam sa descurc itele cargoului cu echipament pe care urma s ail trimit spre Sichuan, aflu ca nu voi participa la competitie impotriva chinezilor ci in cadrul unei “divizii internationale”. La intrebarea citi straini sint, raspunsul a fost: sapte. Cam dezumflat am pornit spre Beijing unde am ajuns vineri noaptea la 1:30. Am fost cazat la sediul CMA. Simbata dimineata micul dejun la ora 7. I-am cunoscut pe trei din ceilalti 6 internationali: Goran (Suedia), Steve (USA) si Ken (UK) toti locuind in Beijing. Mai erau si doi coreeni insa nu ii vazuse nimeni.

La micul dejun aflam ca nu vom concura simbata cid oar duminica, spre final. Ajunsi la locul competitiei sint impresionat. Citeva cascade de 20-30 de metri, artificiale intr-un décor foarte frumos. La linia de start 100 de competitori la masculine si 50 la feminine. Citiva campioni la escalada convertiti cu aceasta ocazie la gheata si crema escaladei pe gheata si alpinismului in China. Concursu s-a deschis cu un show si s-a trecut la treaba.

Tot atunci aflu ca onorabila “concurenta” este pe la primele aventuri pe gheata asa ca sintem dispusi san e simtim bine sis a ne dam pe trasee doar de dragul catararii. Din pacate organizatori ne spun ca toate traseele sint inchise si va trebui sa asteptam sa ne vina a doua zi rindul. In plus, vom concura doar in proba de viteza. Ken si Goiran decid sa se intoarca acasa, coreeni decid ca intreaga intreprindere e oricum prea dificila pentru ei si se retrag. Raminem doar Steve si cu mine. Cu putin noroc serara, inainte de a se intuneca apucam sa sarim pe traseul de calificare al fetelor si apuc sa fac primul meu traseu anul acesta, imediat dupa Steve, si inainte ca organizatorii sa traga coarda. Onsight teribil la WI3+ sau pe acolo…

Duminica sintem informati ca vom intra in competitie direct poe traseul de finala de viteza (undeva in jur de WI3+/4-) al baietilor. Cum nu imi place proba de viteza si ingrijorat ca ma voi accidenta inainte de excursia in Tibet in care urma sa plec peste o saptamina refuz sa iau parte in aceasta proba si pledez pentru cea de dificultate. Mi se spune ca asa sintem trecuti in program si ma las convins in cele din urma. Ajungem la traseu, sintem introdusi si atunci imi dau sema ca nu sintem altceva decit doua maimute pe sfoara. Textul introductive a sunat ceva de genul: “iata-i pe cei doi invitati din strainatate. Urmariti-i cu atentie cum vor demonstra niste tehnici superioare de esclada.” Maxima ipocrizie deoarece, desi de mine nu stiau nimic stiau de Steve ca era in primul sau sezon (luna!) de catarat gheata…. Se da startul, ajung in top dupa ce in a doua miscare imi infig prompt coltarii in genunchiul drept. Steve inca se chinuia in prima jumatate. Dupa ce ajunge in top schimbam traseele si scena se repeta in timp ce lumea pleca spre zona in care urma finala masculina.

In ziua anterioara doar un singur competitor a facut topul. Intradevar un catarator foarte bun si tehnic Zhao Kai era vedeta si favoritul de necontestat al evenimentului urmat, la mare distanta e drept, de un alt sportiv care face parte din echipa care va duce flacara olimpica pe Everest.

Traseul de finala era o succesine de trecere de pe o coloana rupta pe alta cam de 25 de metri cumulat cu trei “pasi” – unul la doi metri de intrare, unde se trecea pe primul turture, urmat apoi de o escalada delicata a coloanei pina la urmatorul “pas” unde se trecea pe cealata coloana, urmata de un loc de odihna decent si din nou de o trecere pe un turture pritr-o esclada a unui pasaj usor surplombat si de echilibru spre cel de-al treilea “pas” care trecea peste surplomba si se termina cu patru miscari usoare pe o fata. Jumatate dintre finalisti au cazut la primul “pas”. Doi au cazut in cel de-al doilea “pas” iar restul din pasajul delicat de dinainte de al doilea pas. Doar Zhao Kai, cu o mica ezitare, a terminat traseul foarte elegant.

Intre timp la fete lucrurile durau mai mult. Organizatorii ne-au anuntat ca vom intra pe finala fetelor cind acestea termina. De data asta i-am spus lui Steve ca prefer sa nu catar deloc sau sa cad in prima miscare din finala masculina decit sa intru pe traseul fetelor. Decizia mea a fost comunicat organizatorilor care, intr-un mod condescendent mi-au spus: “dar traseul e foarte greu….” Nici o problema – cadem repede si ati scapat de noi. Ideea a parut sa le surida si au spus OK.

Primul a mers Steve. A intrat in primul crux insa dupa un efort bun a cazut in primele miscari. In timp ce catara multime striga s ail incurajeze, la fel si anunturile la microfon insa se simtea clar un to condescendent.

A venit apoi rindul meu sa intru pe traseu. Am fost incurajat de multime care striga “jiayou”. Am intrat in traseu si in trei miscari am trecut de primul pas. Lumea a amutit si la fel si domnisoara de la microfon. Am facut o mica pauza de odihna in care simteam linistea grea care se lasase. Eram mai sus decit sase dintre finalisti. Am intrat apoi spre cel de-al doilea “pas”, am trecut de locul in care cazusera restul, am intrat in cel de-al doilea “pas” si nu m-am oprit pina la locul de odihna. Steve urla de jos cit putea: “Yeah man! Show tehm how it’s done!” iar din public prietenii mei chinezi strigau si ei “Allez” si “Jiayou”. Cind am trecut de al doilea “pas” lumea si-a revenit si a inceput sa strige, la fel si domnisoara de la microfon. M-am uitat in jos si toti concurentii erau la baza traseului. Am zimbit cameramanului de deasupra mea si am legat ultimele miscari pina la ultimul “pas”. Acesta fusese gindit pentru “heel-spurs” – avind toate trei prizele in dreptul umerilor si urmatoarea cestul de sus deasupra surplombei. Cum nu aveam “heel-spurs” cocnurind cu o pereche de bocanci obisnuiti a trebuit sa fac o “fig4” care a cistigat o exclamatie din partea domnisoarei de la microfon si vociferari din multime. Din pacate priza respectiva era prea fragile ca sa suporte toata presiunea exercitat de pozitia mea sip e cind am agatat priza superiorara mica formatiune care ma sustinea s-a rupt si am cazut, cu patru miscari usoare sub top si cu o treime din traseu deasupra celui care va fi oficial clasat numarul doi. Am fost coborit si am primit apaluze insa se vedea ca nu foarte entuziaste. Oficialii de la baza erau cam acri si ii cam durea zimbetul. Mi-am impachetat sculele (de fapt un set de scule care le lausem pentru Iustin sip e care baietii urmau sa le duca in RO) si m-am retras in coltul meu.

La premiere officialli au veit san e invite sa luam parte la ceremonie. Ni s-a spus ca desi u am fost parte formala din competitie vom fi premiati. Dup ace s-au anuntat locurile cistigatoare la dificultate baieti si fete si al viteza baieti si fete (ambele fiinde ocupate binemeritate de Zhao Kai si de sotia sa) am fost si noi doi (Steve si cu mine) invitati pe scena. Mie mi s-a decernat locul 1 la viteza divizia internationala iar Steve a luat locul 2. (Go figure – cu doi concurenti). Am primit fiecare cite un rucksacel, am pozat si am strins miini. Nici mic despre proba de dificultate. Televiziunea centrala care cu citeva ore inainte imi luase un interviu despre ce cred despre olimpiada si de spre mincarea chinezeasca m-a evitat subtil. Mi-am impachetat jucariile si am pornit spre aeroport prin amabilitatea gazdelor care mi-au multumit pentru vizita. Am ajuns in Guangzhou la 2 noaptea, total nepregatit pentru o luni dimineata la scoala…

Morala – cred ca e undeva in zona mamaligii care cind explodeaza, ei bine…. explodeaza. Nu am mers acolo sa cistig – nu ma antrenasem, nu particip in general la competitii, nu ma incinta spiritul competitive deloc preferind muntii si proiectele insa voiam sa cunosc mai multa lume, sa comunic cu comunitatea de aici si sa ma catar in weekend. Atitudinea foarte ospitaliera insa extrem de condescendenta a oficialilor – si a unor sportivi (insa nu si Zhao Lei) m-a motivat sufficient incit sa cauzez, “live on TV” o jena CMA. Azi dimineata in raporturile de presa apar clasamentele inclusiv pina la locul 65 si poze insa nici macar o mentionare a numelui meu cum ca am fost macar in nordul Chinei. Pe de alta parte, se pare ca au cobit deoarece intr-un sfirsit, Cosmin din Romania le-a aratat totusi ceva tehnici mai deosebite care i-au permis ca direct din fotoliu sa se claseze al doilea din 101 de concurenti la doar patru prize sub eroul national, iar ironia s-a intors si i-a muscat de spate.

A fost un weekend interesant unde am identificat potentiali parteneri pentru ture, mi-am facut un sponsor fericit si m-am ales cu un pic de catarare inainte de excursia in Siguniang.

PS. Din cauza numarului mare de concurenti si a vremii foarte calde competitia s-a desfasurat in regim de mansa, organizatorii apreciind ca periculoase asigurarile pe cuie in astfel de conditii.