a Interviu eClimb iunie 2013

Interviu eClimb iunie 2013

Interviu de George Stroie (Bivuac)

Versiunea originala este aici: http://eclimb.ro/articole.php?crt=57&n=Gandharva_Chuli-o_premiera_in_Himalaya

 

de ce Gandharva Chuli ?

 

Din cel putin doua motive: pentru cum arata si pentru ca era, cum se spune uzual, virgin (o expresie nefericita cred eu).

Am un ‘dosar’ cu proiecte – munti pe care i-am vazut in alte expeditii sau in poze, in carti sau pe internet. Toate aceste proiecte au in comun faptul ca prezinta munti interesanti, estetici, cu linii (trasee potentiale sau existente) frumoase, logice, naturale. Gandharva Chuli, mai exact peretele sau sud-vestic, era un astfel de munte intrezarit in niste poze dintr-un ghid de trekking al regiunii Annapurna.

Alpinismul il vad, in principal, ca pe o aventura. O aventura care implica si un bagaj tehnic specific insa in esenta o aventura – la fel cum este o calatorie cu pluta pe ocean sau cu schiurile la poli. Spre deosebire de escalada care ma incanta tocmai prin frumusetea miscarii pure si efortul de a o perfectiona pana la realizarea unei fluiditati absolute, alpinismul ma atrage prin potentialul urias de descoperire pe care il aduce – atat al naturii in sens propriu cat si al naturii umane. Ascensiunea unui traseu nou (in premiera cum se numeste uzual) este o astfel de aventura; ascensiunea in premiera a unui munte sporeste, cu incertitudini dar si bucurii, aceasta aventura.

Gandharva Chuli fiind un munte foarte frumos si ne urcat de nimeni pana la data de 6 mai 2013 prezenta astfel o solida si dubla motivatie pentru a incerca sa ne gasim drumul si sa avem o aventura.

 

cat timp ai petrecut in expeditie si care a fost planul initial ?

Am plecat din Cluj in 13 aprilie si am ajuns in Kathmandu in 15. Pana in data de 25 aprilie am ghidat Annapurna Sanctuary Trek iar intre 26 si 29 aprilie am ghidat Tharpu Chuli (5663m).

In data de 2 mai am stabilit tabara de baza la cca 3857m la confluenta dintre Modhi Khola si valea glaciara ce porneste de sub Singhu Chuli. Ziua urmatoare am stabilit tabara de baza avansata cu ajutorul a 3 porteri la 4448m pe versantul vestic al Gandharva Chuli.

In 4 mai la ora 4:00 am inceput ascensiunea urmand creasta sud-vestica si un teren mixt. In jurul pranzului am fost surprinsi de o furtuna cu descarcari electrice si ninsori abundente (care au durat pana a doua zi dimineata) si am fost fortati sa facem bivuac la cca 5438m in conditii semnificativ neconfortabile.

Prima parte a zilei de de 5 mai am petrecut-o stabilind o tabara pe creasta sud-vestica intr-un loc ceva mai potrivit, la o altitudine  de 5586m iar restul zilei asteptand ca zapada cazuta in ultimele 24 de ore sa se consolideze sau sa se descarce de pe fetele expuse.

In dimineata de 6 mai in jurul orei 3:30 am pornit spre varf urmand restul crestei sud-vestice (zapada neconsolidata si gheata) si mai apoi creasta vestica pana pe varf (extrem de instabila si ingusta). Ascensiunea acesteia a durat extrem de mult datorita conditiilor de zapada si a intetirii vantului dinspre nord. Partea finala a crestei se ridica la 75* inainte de varf.

La ora 16:00 am ajuns la 1 m sub varf unde am decis sa ne oprim in semn de respect pentru credintele locale care considera Gandharva Chuli (prin asociere cu Machhapuchhare) un munte sfant si lacas al spiritelor (similar cu ritualul primilor ascensionisti ai Kanchenjunga in 1955). Am lasat in acel loc o ancora de zapada impreuna cu steagul Romaniei, steagul Nepalului si pe cel al municipiului Baia Mare.

La ora 22:00 am revenit la cortul de la 5586m iar a doua zi (7 mai) in jurul orei 20:00 am ajuns in tabara de baza avansata. In 8 mai am coborat in tabara de baza (3857m) si am continuat pana la catunul Machhapuchhre Base Camp (3700m) in aceeasi zi. Zilele de 9-11 mai au fost dedicate reintoarcerii in Pokhara iar in 15 mai am parasit Kathmandu.

Planul initial urmarea ascensiunea peretelui sud-vestic al Gandharva Chuli. Am modificat planul deoarece la fata locului am vazut ca peretele (pe care noi il stiam exclusiv din poze, toate facute din unghi frontal) nu avea mai mult de 55-65 de grade si era predispus avalanselor – mai ales in conditiile zilei de 5 mai. Am ales prin urmare o linie mai lunga, mai abrupta (tehnica) insa din punct de vedere al pericolului obiectiv (avalanse, caderi de serac) mult mai sigura.

 

ce echipament recomanzi pentru acest gen de expeditie (tehnic, campare, imbracaminte, alimentatie)?

Pana in tabara de baza echipament obisnuit de trekking in Himalaya (pantalon de softshell, tricouri sintetice cu maneca lunga si scurta, pufoaica si geaca impermeabila, incaltaminte de trekking, rucsack impermeabil sau cu husa de ploaie, crema impotriva razelor UV, palarie, apa, iPod, carti etc

In tabara de baza am avut doua corturi: un cort mare care servea drept bucatarie, sala de mese si dormitor pentru porteri (am avut 6 personal nepalez din care unul era bucatar si restul porteri si/sau ajutoare in bucatarie) si un cort tip North Face VE25 in care stateam Cristina si cu mine.

In tabara de baza avansata am dus un cort similar (TNF VE25) pe care l-am lasat montat pana la intoarcerea din traseu. In traseu am avut cu noi un Black Diamond Firstlight (acelasi cort pe care l-am folosit si pe Cassin Ridge in Denali, Alaska in 2010 si pe peretele sud-vestic al Sishapangma in 2011).

In trek am mancat si am dormit la casele de oaspeti (lodges) din Annapurna Sanctuary. In tabara de baza am mancat ceea ce ne gatea personalul nepalez (gateau pe un primus cu petrol). In tabara de baza avansata am mancat mancare rece iar intraseu am gatit cu un Jetboil si am mancat mancare liofilizata (deshidratata).

In ceea ce priveste imbracamintea deasupra taberei de baza avansate am folosit un sistem pe straturi: stratul de baza (lana/sintetic), stratul de mijloc (polar/primaloft/) stratul exterior (softshell/gore-tex/puf). Este un sistem adaptat ascensiunilor in stil alpin in care se petrec multe ore (12 sau mai multe) in miscare ceea ce genereaza caldura. Este de asemenea un sistem care protejeaza in momentele de inactivitate, lasa corpul sa respire si sa transpire in momentele de exercitiu si de asemenea ofera mobilitate in pasajele de escalada.

In picioare am avut amandoi La Sportiva Spantik (ceea ce am purtat si pe Cassin Ridge in 2010).

Ca echipament tehnic am avut: 1 semicoarda de 8mm si 60m, o cordelina de 6mm si 60 m, 2 camalots rosu/verde (frienduri), 12 pitoane de titaniu scurte si medii, 3 cuie de gheata, 12 anouri de dyneema de 60cm, 4 anouri de dyneema de 120cm, 2 perechi de pioleti tehnici (BD Cobra), 2 perechi de coltari mono eu /dual Cristina (BD Sabretooth), 2 dispozitive de asigurare/rapel (BD ATC Guide), 12 carabiniere simple (BD Neutrino) 10 carabiniere cu filet.

 

ce pregatire anterioara ati facut ?

Lucrand ca ghid montan am fost tot sezonul de iarna (desi mai mult pe schiuri) pe munte iar sezonul de vara-toamna l-am incheiat cu 7b+ la escalada.

Cristina a participat la cateva concursuri de escalada pe stanca si mixt/dry-tooling pe langa proiectele ei de escalada (7c) iar pregatirea pentru acestea a fost si pregatirea pentru expeditie. In rest am iesit pe munte impreuna cat de mult posibil fara insa a considera acesta antrenament.

 

cat de importanta este intelegerea in echipa ?

Functionand intr-o echipa mica (2 persoane), autonoma si abordand obiectivul in stil alpin (fara tabere pre-stabilite, fara ajutor din afara, fara corzi fixe pe traseu, fara pre-inspectia traseului prin aclimatizare pe acesta) intelegerea este esentiala nu doar pentru realizarea proiectului cat si pentru supravietuire.

Avem avantajul ca pe langa faptul ca din 2009 ne cataram impreuna si ne cunoastem am petrecut deja in 2011 aproape doua luni in acelasi cort intr-o alta expeditie (peretele sud-vestic al Sishapangma) si dupa aceea am inceput sa impartim si aceeasi casa in Cluj.

Evident conflictele sau iritarea sunt normale in astfel de circumstante insa cred ca am reusit sa gasim metode eficiente de a le gestiona in asa fel incat efectul negativ sa fie minim.

 

cat de importanta este experienta in acest tip de expeditie ?

Din punctul meu de vedere mult mai importanta decat abilitatea tehnica. Prin experienta eu inteleg mai putin numarul de trasee cat ceea ce in engleza se numeste mountain sense (simt al muntelui), un fel de bun simt fata de munte, conditii si obiectiv. Intuitie si experienta sustinute de abilitate tehnica si capacitatea de a lua decizii sub presiune. Nu in ultimul rand perseverenta rationala.

 

cum a fost cu frigul de acolo (atat in timpul ascensiuni cat si la dormit)?

Temperaturile au fost acceptabile (spre deosebire de -40*C cat am avut ocazia sa experimentez in Alaska). Am avut si -25*C amplificat de windchill si +15*C la pranz in unele zile.

 

unde te informezi tu pentru ferestrele de vreme din expeditii ?

Cu exceptia expeditiei din Shishapangma in 2011 cand timp de o luna am ghidat si am asumat responsabilitatile si strategia muncii de ghid si prin urmare am avut o prognoza meteo centrata pe zona de activitate trimisa zilnic din Elvetia, atat in Alaska cat si in Gandharva Chuli am ales metoda clasica: observatia fenomenelor meteo si interpretarea lor prin prisma cunostintelor personale. Cand nu ghidez prefer o astfel de abordare uneia care ma teleghideaza. O consider mai autentica…

 

care este in general legatura si relatia ta cu serpasii si localnicii ?

Uneori este doar cea de angajator si angajat insa de cele mai multe ori ea devine si de amicitie si de cateva ori a devenit de prietenie. Una de respect este intotdeauna. Faptul ca ne spunem pe nume si ei ne aduc ceaiul la usa cortului si zambesc la fiecare tampenie pe care o spune omul alb nu insemana si prietenie. E doar munca in hospitality. Amicitia apare cand celalat se deschide si vorbest pe sleau cu tine – te considera partener. Prietenia apare atunci cand ii vizitezi casa si sotia sau fiica iti gateste.

 

cum a fost aceasta expeditie in compareatie cu celelalte pe care le-ai mai facut ?

In mod fericit (cu exceptia unei oftalmii facute de Cristina pe Tharpu Chuli) lipsita de evenimente dramatice. A fost o expeditie in care nu s-a desfasurat nici un subiect de tabloid (spre deosebire de Shishapangma 2011). A fost evident greu pe cat am simtit noi si nu au lipsit si circumstantele tensionate (mai ales in timpul furtunii din 4 mai cand timp de 4 sau 5 ore a fulgerat incontinuu in jurul nostru uneori chiar la cativa metri).

Pe de alta parte desi zilnic ne apareau infata obstacole in ultimul moment reuseam sa gaasim solutia cea mai potrivita de a le depasi si chiar daca de multe ori consideram ca ne aflam in fata unui zid (logistic, fizic, psihologic) gaseam mereu usa sau fereastra prin care sa trecem de el.

 

fa o descriere scurta a zilei de varf (atat una fizica cat si una psihica)

In ceea ce ma priveste mie mi s-a parut o zi lunga. O intrebasem pe Cristina cu o zi in urma (in 5 mai) din tabara in care eram cat estimeaza ca vom face pana pe varf. Ea a spus 2 ore jumate – 3 ore. Am facut 12 pana pe varf si 6 pana inapoi la cort. Nu doar distanta care parea mult mai scurta decat era in realitate cat si zapada neconsolidat si creasta foarte capricioasa m-a facut de multe ori sa simt ca drumul nostru nu va ajunge pe varf. Aceasta tensiune psihica combinata cu conditiile obiective mi-a afectat optimismul si chair daca nu ma indoiam fundamental de reusita o oarecare oboseala psihica ma incerca suficient cat sa fie incomoda in mod serios.

In ce o priveste pe Cristina, dincolo de oboseala fizica pe care o oferea din plin ascensiunea, traia o altfel de tensiune pshihica: cea a nesigurantei. Multele lungimi fara puncte de asigurare intermediare (pe mixt sau pe creasta), angajamentul traseului si conditiile de zapada erau un element adaugat de stress. Pentru mine acestea erau ingrediente cu care eram obisnuit si pe care le puteam in mare parte ignora (mai putin fulgerele) insa pentru ea erau un element inca de oarecare noutate. Tentativa noastra pe peretele sud vestic al Shishapangma in stil alpin in 2011 le avusese din plin pana la 7200m unde am reusit sa ajungem insa nu suficient cat sa se produca o imunizare de durata.

 

recomandari celor ce vor sa faca acet gen de expeditii

In primul rand sa aiba curajul sa aiba imaginatie! Cum spuneam alpinismul este in primul rand o aventura. Are si elemente atletice insa fara aventura ar fi doar un sport (escalada). E  ilogic sa nu doresti sa sporesti elementul de noutate si de provocare atunci cand cauti aventura.

In al doilea rand sa se pregateasca: si asta insemana pe langa pregatirea fizica si cea logistica si cea teoretica. Nu este suficient sa alergi maratoane montane si sa iti cresti VO2max. Te ajuta pe corzile fixe pe un munte de 8000m insa in alpinismul real (nu cel amenajat) conditia fizica este doar un ingredient; unul important insa, care, in situatiile extreme, poate fi depasit si suplinit de conditia mentala. Invers insa nu este posibil.

Escalada la faleza sau impingerea blocatorului pe coarda fixa ofera un raport intre pericolul perceput si pericolul real diferit fata de o ascensiune angajata intr-un pasaj tehnic in care nu ai nici siguranta spiturilor, nici timpul de a pune asigurari ca intr-un traseu de aventura (pe mobile) si nici infrastructura unui traseu cu corzi fixe. Trebuie sa ai capacitatea tehnica si abilitatea mentala sa avansezi continuu, uneori la limita, sa fii creativ si sa fii abil in a depasi, uneori doar pe rezerve mentale pasaje dificile; de asemenea sa fii pregatit ca astfel de pasaje sa vina unele dupa altele mai multe intr-o zi si mai multe zile una dupa cealalta.

Si nici acestea singure nu sunt de ajuns: mai este nevoie de a intelege muntele; de a intelege geografia zonei si geologia masivului. Ritmurile zile (cand rasare soarele, cand apune, ce lumineaza si ce efect are, ce temperaturi sunt si la ce sunt propice sau dezavantajoase). Sa stii sa citesti si sa interpretezi o harta, sa folosesti o busola, sa citesti de la km departare o line posibila si una imposibila tie; sa stii sa te orientezi pe orizontal si vertical pe lumina sau intuneric, pe ceata sau senin; sa intelegi meteorologia si dinamica zapezii si a ghetii; sa stii ce fel de echipament ai nevoie in functie de roca, altitudine si abilitatile tale doar uitandu-te la o linie de 1000m din departare. Ai nevoie de instincte bune care nu se pot ascuti decat prin ore,zile si ani petrecuti incercand sa intelegi muntele si nu sa il cuceresti.

 

 

daca mai ai ceva de spus o poti face liber

Cum spuneam mai sus imaginatia este (cred) darul cel mai mare al unui alpinist. Sa te uiti la o forma de relief si sa iti gasesti acolo drumul. Numerele (grade sau metri) sunt pentru colectionari. Traditia de la care ma revendic sau mai corect cei care m-au inspirat in cei 25 de ani de alpinism si escalada nu sunt colectionari. Alpinisti care m-au inspirat (Preuss, Cassin, Bonatti, Messner, Loretan, Berhault, Lafaille) au fost condusi de doua principii: o relatie intima, personala cu muntele pe care fiecare l-a inteles si l-a interpretat in felul sau unic gasind trasee ca o semnatura a caracterului lor; de asemena fiecare a cautat ceva nou, a cautat aventura si forma de expresie in maniera cea mai pura posibila.

Cei care ma inspira, oameni cu care am fost pe munte si a caror cuvant cantareste greu sunt la randul lor departe de a fi colectionari. Sunt cei care fara sa ma critice, prin felul in care vorbesc despre ascensiunile lor, ma fac sa mi le pun si pe ale mele in perspectiva.

In martie – cu mai putin de o luna de a merge in expeditie – stateam la un pahar de vin acasa la Marko Prezelj si discutam, ca mai mereu, despre alpinism. In stilul sau caracteristic Marko glosa despre “show business-ul” din alpinism si la un moment dat a spus: “La noi (lotul de tineri alpinisti pe care ii pregateste si ii indruma in Slovenia) fiecare trebuie sa scrie un raport de tura; dupa fiecare tura. Te ajuta sa fii si articulat, reflectiv asupra ceea ce ai facut. Trebuie sa scrii acolo, pe scurt, totul. Onest. Daca pana la traseu era poteca sau a trebuit sa bati urme. Da! Nu e totuna sa mergi pe urmele batute de altul sau sa bati tu urme. Daca bati tu urme poate nu mai ai resurse sa faci traseul. Pentru noi nu e totuna cineva care a facut un traseu si si-a batut singur urmele pana la el si unul care a ajuns acolo pe poteca altuia. Nu e nimic rau in asta. Scrie insa acolo pe hartie ca sa vezi, sa stii si sa intelegi. Te ajuta sa fii onest cu tine. Si tu stii ca nu e acelasi lucru – e mai greu insa sa o recunosti atunci cand prestigiul tau ar putea avea de suferit.”

In Romania alpinistii care merg in expeditii se grabesc sa mentioneze: fara suport sherpa si fara O2 suplimentar. Mie mi s-ar parea bizar sa mentionezi, in 2013, ca ai facut un munte cu O2 suplimentar si in acelasi timp sa te consideri un performer. Ar trebui sa fie de la sine inteles. E ca si cum ai spune: “Am alergat maratonul. Fara masina si fara dopaj….” Daca ghidezi e altceva; e alta responsabilitate si alt context. In afara cadrului alpinismului recreational mi se pare un oximoron.

In ceea ce priveste suportul sherpa: putini sunt cei ce urca munti mari fara suport sherpa (porteri). Daca ar fi sa iti cari singur cele necesare (precum pe Denali) 90% din alpinistii actuali nu ar face mai nimic in Himalaya. Faptul ca tu urci din BC sau ABC pe varf iti asigura gloria insa munca bucatarului si a porterilor te-a pus pe linia de start; de cele mai multe ori si prezenta corzilor fixe montate de ei te-a pus pe varf. Mi se pare exagerata expresia chiar daca ea se vrea in traducere “fara ghid sau tabere montate de sherpa deasupra taberei de baza/taberei de baza avansate”. Prezinta publicului o iluzie a solitudinii pe un drum pregatit si urmat de zeci altii in acelasi timp…

In ceea ce ne priveste fara ajutorul celor 3 porteri care au venit cu noi si ne-au ajutat sa montam ABC efortul necesar sa ajungem pe linia de start a traseului nostru ne putea periclita consistent sansele de reusita. Echipa prin urmare nu a fost doar Cristina Pogacean si Cosmin Andron. Noi am fost doar cei care am urcat cei 2000m pana pe varf si am fost sustinuti de  Purna Tamang (bucatar si sirdar), Hasta Magar (porter), Sohit Ghale (porter si ajutor de bucatar), Sukram Tamang (porter), Dawa Tamang (porter), Ram Shresta (porter si ajutor de bucatar). Doar pentru ca le-am platit un salar nu ii face invizibili, demni de uitat in raport…

Nu incerc sa deschid controverse. Fiecare face ceea ce face pentru motivele sale si toate proiectele (atat timp cat sunt implinite cu respect fata de natura si gazde) sunt la fel de legitime. Pentru publicul larg Everestul ramane Everest chiar daca in acest sezon de primavara mai mult de 600 de persoane au urcat pe varf. Media are definitia sa pentru alpinisti; alpinistii o au pe a lor. Fara imaginatie capacitatea tehnica este sterila; fara capacitate tehnica VO2max este doar o functie biologica imbunatatita. Orice escalada care se doreste o performata trebuie  sa fie facuta intr-un stil superior celei anterioare (un timp mai bun, mai putin echipament, mai putin impact, mai mult la liber, etc); altfel este doar o performanta personala.

As dori sa vad si in Romania o astfel de filosofie din ce in ce mai raspandita. Generatiile contemporane mie ca sa nu mai vorbesc de cele mai tinere au abilitatile fizice necesare – mi-as dori sa isi gaseasca si imaginatia!

 

Leave a Reply