FA: “Transilvania Avenue” TD (V 6a, A0, M4)

TD (270m 6a, A0, M4)
4600m alt, Pilierul vestic, Banji Bei Feng, Qionglai Shan, Tibetul de Est
FA: “ Cosmin Andron (RO) si Bob Keaty (USA), 29-31 Ianuarie 2006

English Summary:
Transilvania Avenue 6a, A0, M4
Banji Feng North Wall
FA: Cosmin Andron and Bob Keaty

On 29-31 January 2006 Bob Keaty (USA – Shanghai resident) and myself have completed a route on the north face of Banji Feng North in Bipeng valley, Sichuan.

Our intent was to climb the obvious central line of Banji Feng North but snow conditions made the direct approach to the desired line impracticable. We climbed therefore the west buttress and we spent three days and two bivouacs on the wall.

We named the route Transilvania Avenue. Its total length is around 270m and we proposed the grades 6a, A0, M4. We did not encounter any utilisable ice on the route itself. We abseiled the line of the climb on 31 January afternoon after reaching the top of the buttress and a third of the total height of the wall which we estimate to be around +600m. We climbed the line clean and the only fixed protection we left behind were one knifeblade, one angle and one bugaboo in the rappel stations. For the rest we used 5mm cord.

The rack we used consisted of: 4 BD turbo express icescrews (unused), 10 pitons (knifeblades, angles and bugaboos), camalots (2×0.5; 2×0.75; 2×1; 2×2;) 1 set BD stoppers and 6 quickdraws.

We had impeccable weather and the temperatures were around -10 degrees Celsius in the tent – lower outside combined with the wind-chill. We were assisted with logistics by Mr. He San Ge of Rilong.

To our knowledge we are the first party to have attempted to climb the North Wall of Banji Feng. We also decided to rename the peak with which the wall culminates Banji Feng North since it is separated from the main Banji Feng (5430 m alt.) by a technical and yet unclimbed ridge.

During the same trip we made the first ascent of The Evil Mogu WI3+, and icefall near the parking lot at the end of the road in Bipeng valley.

A inceput, ca multe alte trasee, cu o poza. In toamna lui 2005 cautam un proiect alpin care sa ma tina ocupat in timpul vacantei de Anul Nou Chinezesc iar Bob Keaty, un American stability de 20 de ani in China (mai precis in Taiwan si de peste o decada in Shanghai) mi-a trimis prin email o poza a unui perete pe care il fotografiase cu un an in urma, prin teleobiectiv, intr-o vale putin spre deloc explorata in Tibetul estic. Fotografia mi-a acaparat interesul iar peretele Nordic al Banji Feng a devenit proiectul pe care il cautasem.
Banji Feng fusese atins pentru prima data de John Otto (USA) si Ma Yi Hua (CN) in 2004 via ceea ce a devenit de atunci ‘voie normale’ si au si dat numele virfului care pe hartile chinezesti, daca aparea, avea doar un numar. Tot atunci au stabilit altitudinea de 5430m. Bob si un localnic Tibetan Zi Lan Tou au fost a doua echipa care au ajuns pe virf citeva luni mai tirziu. De atunci, datorita traseului relativ usor si mediatizarii in revistele chineze de alpinism virful a fost atins de citeva zeci de echipe fara probleme.
Virful principal al Banji Feng este legat de un virf secundar pe care Bob si cu mine am decis sa-l numim Banji Bei (Banji Nord) de o creasta destul de tehnica si care nu a fost parcursa pina acum. Pe o vale secundara si vizitata exclusiv de braconieri se ajunge la baza peretelui nordic care culmineaza cu Banji Bei. Dupa informatiile noastre doar John Otto, in cursul aceleiasi expeditii in care Bob a facut poza respective, a fost singurul alpinist si strain care s-a apropiat cit de cit de perete.
Mi-am ales ca si coechipier pe Damian Ryan (un irlandez stability in Hong Kong) cu care incercasem si esuasem cu un an in urma premiera unui alt virf in lantul Qionglai. Ceva mai tirziu Bob s-a decis sa ni se alature impreuna cu un alpinist chinez ­necunoscut mie- Huang Cao. Damian si cu mine urma sa incercam peretele iar Bob si cu Huang Cao sa exploreze zona si sa identifice noi obiective.
Urma ca toti patru sa ne intilnim in Chengdu, capitala provinciei Sichuan, in data de 21 Ianuarie. In saptamina de dinaintea plecarii Huang Cao s-a retras: ‘business matters’. Cu citeva zile inainte de plecare Damian a aflat ca mama sa a avut un atac cerebral si a trebuit sa zboare la Dublin. (Din pacate la intoarcere am aflat ca mama sa a murit intre timp). Expeditia noastra de patru insi s-a vazut redusa dramatic la doi. Cu doar citeva zile inainte de plecare toate planurile au trebuit reajustate si s-a improvizat mult.
In 20 noaptea Bob si cu mine ne-am intilnit la ‘Sam’s guesthouse’, un motel pentru ‘backpackers’ in Chengdu, cu patru rucsaci si doi saci de rafie cu alimente si echipament. Cu Bob, desi ne stiam de un an, catarasem doar o data, la inceputul lunii, in Thailanda. Practic ca si echipa eram total necunoscuti unul altuia; ca si obiective nu eram tocmai convergenti. Eu eram interesat de a face ceva tehnic; el de ceva explorator. Eu implinisem de curind 29 de ani ­ el 48.
Am decis sa improvizam si fiecare cu planul sau in minte am plecat spre Lixian ­ 9 ore cu un Jeep aranjat de omul nostru de legatura in zona, He San Ge, un Tibetan pe care il folosisem si cu un an in urma.
Planul era sa cataram gheata citeva zile ca sa ne aclimatizam si sa aflam de la localnici cite ceva despre obiectivul nostru despre care la acea ora singura informatie era o poza luata cu un an inainte cu teleobiectivul. Termenul limita era 5 februarie cind trebuia sa fim, Bob in drum spre Shanghai si eu in drum spre Guangzhou.
In noaptea in care am ajuns in Bipeng gou si ne-am cazat la o familie de tibetani cu care He San Ge aranjase primul lucru a fost sa luam cina. Din pacate aceasta a inclus, fara ca eu sa stiu, niste ciuperci la care eu dezvoltasem cu un an in urma in urma unei toxinfectii alimentare achizitionate in China rurala, o agresiva intoleranta. Dupa cina respective am fost pentru urmatoarele 36 de ore imobilizat la pat (sacul de dormit) cu acute dureri de stomac si doar partial constient. Urmatoarea saptamina dieta mea a constat exclusiv din apa fiarta, singurul ‘aliment’ care nu mi-a provocat dureri si care parea sa ramina pentru o perioada relativ mai indelungata in stomacul meu.
Incidentul, din pacate, ne-a cam incurcat planurile si m-a lasat intr-o stare destul de jalnica din punct de vedere fizic. Dupa vreo doua zile m-am simtit sufficient de bine incit sa incercam un trekking usor in zona. Cu aceeasi ocazie am facut prima ascensiune a unei cascade de gheata si datorita coordonarii ‘perfecte’ am rapelat din ea la miezul noptii. Am numit-o ‘The Evil Mogu’ (100m WI3+), ‘mogu’ insemnind in chineza ‘ciuperca’.
Intre timp He San Ge a reusit sa gaseasca doi localnici dispusi sa ne ajute (contra cost) cu caratul bagajelor timp de o zi si care pareau sa stie drumul de access spre zona in care peretele Nordic al Banji Feng se afla.
Dupa o zi de mars de la 2875m alt am stabilit BC la cca 4000m alt. Ziua urmatoare ne-am odihnit si am explorat circurile si crestele adiacente. Am privit pentru prima data ‘in fata’ peretele si l-am aproximat la 600-700m diferenta de nivel. Am imagiant un traseu care urmarea o linie ce lega diverse culoare de gheata chiar in mijlocul fetei. Ziua urmatoare am sortat echipamentul si proviziile pentru 4 zile in perete iar in 28 ianuarie
am pornit din BC. Planul era sa petrecem citeva ore facind marsul din BC la baza pereteului asistati de He San Ge care urma sa se intoarca la BC unde sa astepte intoarcerea noastra sau un semnal ca am ajuns pe virf, caz in care urma sa negociem creasta finala si sa coborim pe partea celalata pe ‘voie normale’ a Banji Feng. Am estimat ca marsul de apropiere va dura in jur de 2-3 ore pe o morena acoperita cu zapada si ne va duce pe un ghetar la baza peretelui. Mare ne-a fost frustarea sa constatam ca dupa ce am urcat la cca 4300 m alt in locul ghetarului pe care il asteptasem am intilnit o depresiune unde ghetarule fusese… Cel putin 100-150m diferenta de nivel. In plus, ceea ce noi crezusem de jos ca va fi un ghetar conectat cu baza peretelui s-a dovedit a fi o alta depresiune lasata de retragerea ghetarului, plina cu zapada de consistenta orezului, adinca de citva metri si ce prezenta un serios pericol obiectiv. Ziua era compromisa insa din fericire He San Ge a gasit resursele sa alerge (la propriu) la vale in BC ca sa aduca cortul si astfel am stabilit la 4300 m alt. ABC.
In timpul in care He San Ge s-a deplasat intre ABC, BC si inapoi Bob si cu mine a trebuit sa reevaluam planurile si situatia. Am decis ca linia initiala este impracticabila, ­ pericolul obiectiv mult prea mare iar efortul de a ‘inota’ prin astfel de zapada nu imi era deloc strain. (Cu un an in urma ne retrasesem, Damian si cu mine, din acelasi motiv dupa 16 ore de inotat la deal in incercarea noastra de realiza prima ascensiune a virfului Jinzishan.) Am decis sa abordam peretele din portiunea cu cea mai scurta limba de zapada, iar acesta parea sa fie pilierul vestic. Ne indeparta foarte mult de linia centrala insa ni s-a parut singura linie rezonabila. Fata propunea un traseu preponderent de stinca cu putine insa clare fisii de gheata. Eram , in plus, dispusi sa improvizam…
Eu tocmai incepusem sa adaug alimentatiei mele biscuiti iar Bob a decis ca nu doreste sa petreaca mai mult de 3 zile in perete. Am facut ca urmare pilierul vestic noul nostru obiectiv iar in 29 ianuarie am pornit din ABC.
La fata locului am constatat ca fisiile noastre de gheata nu erau altceva decit fete cazute pe care zapada de consistenta orezului si adinca de cel putin 2 metri se acumulase. Noua schimbare de plan: in loc sa incercam sa conectam ‘fisiile de gheata’ noul obiectiv era sa le evitam pe cit posibil.
Roca a fost de o calitate deosebita. Un granit curat, in verticale cu fisuri clare, solide insa putine; in planurile inclinate neted ca in palma. Asta a creat citeva probleme relative la protectie (penultima lungime as califica-o ‘R’ insa e posibil sa nu fi gasit eu protectie…)
Am inaintat relativ incet atit din cauza nivelului meu scazut de energie cit si datorita faptului ca in fiecare lungime trebuai sa curat zapada de pe fetele cazute ­ fie cu mina fie declansind mici avalanse. Primul bivuac, noaptea de 29 spre 30 ianuarie l-am facut pe o astfel de limba de zapada, relativ comod. Desi platforma lunga de 1 metru si lata de 50 cm se surpa constant a facut-o sufficient de incet ca noi sa putem dormi citeva ore sis a fierbem ceva apa. In plus am sarbatorit Anul Nou!
30 ianuarie a adus si ziua cea mai frumoasa din punctual de vedere al escaladei. Bivuacul doi l-am avut pe o alta limba de zapada care s-a destramat destul de repede si ne-a lasat atirnind in ham pentru toata durata noptii. Nu am dormit decit vreo 20 de minute.
In 31 Ianuarie am ajuns in virful pilierului. De acolo un traverseu lung spre stinga ne-ar fi dus in mijlocul peretelui. Problema era ca ar fi trebuit sa inotam prin zapada pina colo si asta ar fi durat prea mult si ar fi fost mult prea obositor. Odata ajunsi pe linia directa am mai fi avut cel putin 400m pina in virf. In plus, de unde eram noi, era clar ca pentru a iesi in virf am mai fi avut nevoie de 3-4 zile cel putin (ceea ce nu eram
pregatiti sa oferim) si ar fi implicat citeva portiuni seriase de artificial (pentru care nu aveam nici echipamentul si nici dispozitia). Am decis sa facem cale intoarsa multumindu-ne cu ascensiunea pilierului vestic si
lasind virful pentru sezonul urmator (cind intentionez sa ma intorc mai bine pregatit, fara a fi sub influenta ciupercilor malefice si posibil cu o solutie la problema ridicata de zapada.)
Am rapelat linia traseului. Noaptea aceea am si coborit la 2875 alt si ziua urmatoare am luat jeep-ul spre Chengdu unde am petrecut citeva ore binemeritate in sauna, incercind sa alungam efectele a doua saptamini de bivuac.
Am lasat linia relativ curata; ­ am abandonat doar doua ‘knifebaldes’ si un ‘bugaboo’ in doua statii de rapel, restul fiind doar anouri si cordelina de 5mm.
Cotatia traseului e pur indicativa. A0 (C0) se refera la un pasaj in prima zi unde, intr-o bavareza, nu am reusit sa trec la liber si am calcat intr-un anou pus in piesa de protectie (un camalot 0.75/verde). Marsul de apropiere include o cascada de citeva sute de metri WI2+ care se poate ocoli fara extra effort. Pe traseu nu am intilnit gheata utilizabila nici pentru protectie nici pentru plasamente.
Pe scurt:
* Mars de apropiere ­ 2 zile
* Lungimea traseului ­ aprox. 270m
* Elevatie ­ 4600 alt (discutabila ca orice elevatie oficiala sau neoficiala in China)
* Echipament: 2x60m 8.2mm Edelweiss Oxygen, 4 cuie de gheata BD turbo express (nefolosite), 10 pitoane (knifeblades, angles si bugaboos), camalots (2×0.5; 2×0.75; 2×1; 2×2;) 1 set BD stoppers si 6 asigurari BD Neutrino.
* Am mers cap pe intreaga durata a traseului.
Epilog: Zona e o mina neexplorata. Pereti nordici si potential urias de big wall. Granitul in stare impecabila. Dupa informatiile noastre sintem printre foarte putinii alpinisti care au vizitat zona iar acesta este primul traseu “class 5”.
Succesul revine in egala masura celor trei membri ai echipei noastre. Desi He San Ge nu a fost in perete energia lui inepuizabila, rezistenta si munca grea pe care a depus-o pentru noi (doar la demontarea BC a facut drumul de doua ori cu rucksaci de 30kg cind noi eram prea epuizati sa ne caram pe noi insine) a facut ca aceasta mini-expeditie sa fie un success. In plus Bob si cu mine am cistigat un prieten pe viata (la propriu).
In afara unor usoare degeraturi la degetele mari de la picioare si un adio la unghiile respective totul a decurs fara ‘varsare de singe’. Dieta m-a lasat cu 3.5 kg mai usor…
Temperatura a fost in medie in jur de -10 grade Celsius in cort/sacul de bivuac iar vintul puternic mai ales seara si dimineata a coborit-o la aprox -20 grade Celsius. Vremea a fost impecabila.
PS.
La intoarcerea in Chengdu am aflat, via internet, ca in acelasi timp in care noi eram in perete J-C. Lafaille murea pe Makalu. Dedicam linia memoriei celui care, pentru mine cel putin, a fost o sursa de inspiratie in ce priveste stilul ascensiunilor.

Bob Keaty’s report has been published in Shanye in Chinese.

The English version is available here.