De data asta am avut grija sa pun ceasul sa sune la 4:30 AM si nu PM, cum facusem cu 20 de zile inainte… Am si verificat de vreo doua ori. Vremea se anunta proasta insa speram ca diferentele mari de temperature din ultimul timp imi vor oferi macar beneficiul ghetii. In rest, au englezii o vorba: There is no such thing as bad weather, only inappropriate clothing.
27 Februarie 2010
Ora 4:30 AM: suna alarma. N-am dormit prea bine noaptea de dinainte. M-am hotarit sa merg din nou in Costila pe moment, cu o seara inante, cind anulasem o tura in Fagaras, la Caltun. Am impachetat in graba si am baut, toata noaptea, 2L de apa. Justin nu parea prea incintat, mai ales dupa ce aflase prognoza meteo. Mi-am spus ca ajung acolo si iau deciziile la fata locului. Am mincat doua cutii de iaurt cu gem si o cutie de budinca de ciocolata si am iesit pe usa.
Ora 5:30 AM: trenul porneste din Gara de Nord. Pe drum incerc sa mai dorm putin. Ca de obicei dupa Cimpina incepe sa o ia din ce in ce mai incet. Ma plictisesc. Beau apa si mai mininc o budinca de ciocolata. Merg ‚light’ asa ca nu mi-am luat nimic de citit.
Ora 8:13 AM: trenul ajunge in gara Busteni. Imi deschid betele de ski si o dau la deal. Ploua – nu tare dar suficient de enervant si suficient cit sa ma ude. Pina pe la 1300 alt ploua intruna si e noroi-fleasca. De acolo se transforma in lapovita si pe jos e inghetat. Am castile in urechi si ascult Red Hot si Manowar. Incerc sa merg repede. Ultima data am lalait-o si n-a fost bine. La vreo 10 minute de izvor trec pe linga un grup de trei (doi baieti si o fata, parca Stefan Andi si….). Ii salut si merg mai departe. Deja ninge si zapada e inghetata.
Ora 9:16 AM: ajung la Refugiul Costila. E gol. Ninge tare. Intru in refugiu, maninc o ciocolata, beau citeva guri de apa cu isostar, imi pun hamul, spring-leashes, imi pun coltarii pe rucksac, casca pe cap, inchid betele de ski si le leg si pe ele pe rucksack.
Ora 9:50 Fac doua, trei poze cu aparatul imprumutat de la Justin si o iau in sus pe Valea Costilei. Se vad urmele unei avalanse si zapada e inghetata bocna. Trebuie sa dau serios din bocanc sa-mi fac trepte. Ma misc insa destul de repede. Dupa cruce o iau la dreapta, prin padure si ajung la un vilcel. O iau in sus. Zapada e grozava – cu ciocanele de gheta in mina ii dau viteza pina la baza fetei cazute. Vremea e infecta. Ninge, e ceata si umiditate mare. Frig foarte tare nu e. Am pe mine salopeta Arc’teryx, un tricou de corp sintetic cu mineca lunga si git si o jacheta Arc’teryx Alpha SV. Cum ma opresc insa inghet, asa ca sint motivat sa ma misc in continuu. Zapada de pina acum m-a ajutat teribil – spre deoasebire de inceputul lunii cind am inotat prin ea, acum alerg la deal.
Pe fata cazuta merge bine, o mai facusem o data, in 6 Feb., la tentativa anterioara. E acoperita de verglass. O iau ca pe un avantaj, imi pun coltarii si am incredere in ei. Ies prin stinga promontoriului si in loc sa o tin tot stinga pe creasta o iau usor dreapta si in sus pe un perete care probabil vara nu se poate catara insa acum are cam 2-3 cm de gheata pe el. Ma scoate chiar la baza primei lungimi, in extremitatea stinga a traverseului. Mai fac vreo doua poze si incep sa catar. Din citeva miscari ajung la cordelina pe care o lasaesm acolo in 6 feb. cind vintul ma sufla ca pe un steag. Acum e calm. Ceata groasa si ninsoare insa vintul nu bate aproape deloc. Recuperez cordelina si ies in creasta. Creatsa e plina de zapada si nu vad ancora rosie de rapel. O iau la dreapta, in sus prin jnepenis pina la baza peretelui. Aici m-am oprit data trecuta. Atunci era 4pm acum e inca nu e 11:00 AM. Iau parka pe mine, maninc o ciocolata si beau o sticla cu apa. Mai ramine una. Ma uit la linia traseului si ma odihnesc. Nu stiu cum va arta de aici incolo si de la Justin am inteles ca greul de aici incepe. Vad o ancora si presupun ca traseul merge ata in sus.
Aprox 11:10 AM: incep sa catar. Nu e usor dar nici nu mi se pare greu. Ma simt bine. Inca mai port minusile subtiri de polar. Termin repede prima parte si ma opresc pe o parte mai plata sa fac niste poze – nu se vede prea bine. Fac in jos, in sus, la umarul Galbenele si la Peretele costilei dar ies harcea-parcea. Ceata e prea deasa. O iau din nou la deal. Manowar isi face treaba in casti si simt cum totul se leaga. Ocazional vad cite un cui sau o ancora si ma ghidez dupa ele. Ocazional fac poze: sus, jos, mie, dreapta si stinga.
Doua pasaje le-am simtit mai tari. Dintr-unul am descatarat si am asteptat 10 minute sa ma relaxez. Simt cum sint in control. Ocazional imi scot minusile si tine prize cu mina. Este verglass este tot. Prizele trebuie sa le incalzesc cu mina, sa se topeasca gheata si abia apoi le pot controla. Ma uit din cind in cind la coltari cum stau pe pietricelele rotunjite. Chiar nu imi place conglomeratul insa azi nu ma deranjeaza. Ma simt bine si am incredere.
La un moment dat dau de o fisura cu gheata – pare singura optiune insa nu e adinca si gheata are max 3cm. Dau cu ciocanul, incet, de control si intra ca in plastic. Dau si cu celalat si intra la fel. Ma adun de parca as urca pe sfoara si incep sa catar, dau incet si fiecare plasament sta.
Vintul incepe sa se inteteasca si se face frig. Minusile imi sint ude si le schimb cu cele groase. Mai beau apa. Nu mai vad cuie nicaieri si il sun pe Justin sa-i descriu unde sint. Imi da niste indicatii si gasesc in sfirsit un cui ingropat in gheata. O iau in sus. Nu-mi dau seama exact unde incepe si unde se termina o lungime dar sint pe linia buna.
Ajung sub un tavan cu un traverseu. Trebuie sa catar o fata cazuta acoperita cu zapada. Curat cit pot si ma urc pe pietricele. Imi pun ciocanele dupa git. Aici nu mai au cum sa ma ajute. Imi plasez frontalul de la coltari cu mare grija. Deodata dau cu capul de tavan. Rucksacul ma incomodeaza insa nu il pot da jos. Catar urit pina cind ies de sub tavan, si ma ridic in picioare. Presupun ca traseul merge la stinga, dupa colt. Asa si este. Ies din nou in creasta. Urmeaza o fata cazuta foarte friabila. Usoara insa extrem de friabila – e singurul loc in care am indoieli. Prizele se rup cu mine si incep sa respir putin mai greu. Ar fi o prostie sa ma poticnesc aici.
Dintr-o data pare ca s-a terminat. Vad in fata mea un dom pe care il ocolesc prin stinga, creatsa si iar un dom peste crea trec.
4:27 PM: Ceata se lasa si abia mai vad. Merg pe creasta pina cind ajung pe loc drept. S-a terminat prima jumatate a turei. Urmeaza drumul inapoi. Maninc o ciocolata si beau jumate din a doua sticla de apa. Ma simt bine. Incerc sa fac poze dar nu iese nimic decit pete laptoase. Ninge. Iau parka pe mine si il sun pe Justin sa intreb de traseul pentru coborire. Semnalul e slab. Valea Costilei nu e o optiune – prea multa acumulare si nu imi plac riscurile luate astfel. Justin imi sugereaza un vilcel la dreapta, in directia de urcare. Dau jos parka. Nu vad mare lucru dar o iau in jos pe creasta cautind vilcelul. Gasesc ceva la un moment-dat. Pare ca trebuie sa descatar dar nu pare foarte dificil. Ii dau un SMS ca e OK si incep sa cobor. Dupa vreo 100 de metri ajung la niste saritori. Nu vad mare lucru dar imi este clar ca sint deasupra unui perete serios. Nu vad locuri de rapel si nu vreau sa ramin suspendat undeva in abis, al mijlocul lui perete. Incep sa catar din nou spre creasta.
Ajuns in creasta se lasa intunericul. Pornesc frontala si ma hotarasc sa o iau inapoi pe traseu. Ce e sigur e sigur. Cobor pe creasta si incep sa descatar. Sint pe pilot automat. S-a facut frig insa nu ma deranjeaza – nu simt oboseala si ma face sa ma misc. Zapada mi-a acoperit urmele si ma chinui sa le gasesc. La un moment dat gasesc o ancora si fac un rapel de 25m. Mai descatar. Ajung la una dintre portiunile tehnice. Mi-o aduc aminte. N-am nici o sanasa sa o descatara si nu vad nicaieri nici un cui sau ancora. Incerc sa pun cordelina recuperata dupa un bolovan insa cind o scot din buzunar imi cade printre degete. Ma uit la ea cum dispare in intuneric. N-am nici o reactie.
Mi-e clar ca oboseala incep sa ma ajunga din urma. Incep sa ma misc incet si deliberat. N-am voie sa gresesc nimic. Verific fiecare operatiune de doua ori. Nu ma deranjeaza sa ajung dimineata in Busteni – prefer sa ajung mai incet si sigur decit rapid si pe bucati.
Pun sfoara dupa bolovan si fac rapel. Cind sa o trag se agata si nu o pot misca… Ma enervez. Nelly Furtado incepe sa cinte in casti – schimbarea de ritm ma irita. Leg capetele de la sfoara de ham si incep sa urc din nou cei 25 de m. Simt o crampa in piciorul sting.
Ajung la bolovan, reasez sfoara si fac rapel din nou. De dat asta vine. Trece de mine si se agata sub mine. In fata am un cui. Tec sfoara prin el si fac rapelusor, pinind cit mai multa greutate pe picioare. Descurc sfoara, o egalizez si continuu pina cind se termina. In continuare alternez rapeluri cu descatarat pina cind ajung pe portiunea finala.
Bateriile din frontala se resimt de la frig si ramin fara lumina. Bag frontala in buzunarul de la piept si astept sa se incalzeasca.
Caut in zapada ancora rosie si nu o gasesc. Dau insa cu coltarul intr-o ancora chimica, chiar pe creasta. Pun sfoara si fac rapel, apoi traversez pina la baza unde incepe „Domn’ Profesor” (informatie primita ulterior de la Justin).
In jos e o fata cu gheata subtire si zapada inghetata care da intr-un vilcel. Desctar in viteza, tragind sfoara dupa mine. La jnepenis adun sfoara si incep sa cobor. Trec prin stinga (in directia de coborire) a fetei cazute initiale, pe un vilcel si tot la vale, descatarind firn.
Ajung la Refugiul Costila. Pun coltarii pe rucksac, ciocanele, beau apa si scot betele. Dau SMS –urile de rigoare si o iau la vale. In casti e Dire Straits, „Where do you think you’re going”?
10:30 PM: ies din padure. Sun sa verific daca mai am tren spre Bucuresti. Nimic pina la 4:36AM asa ca ma hotarasc sa ramin la Caminul Alpin al CAR. Primesc un pat si cina, imi pun hainele ude la uscat si adorm bustean.
28 Feb. 2010
8:00 AM: Domnul Dan Vasilescu ma trezeste. Ii arat pozele si primesc un mic dejun de care aveam mare nevoie. La 10:00 AM iau trenul spre Bucuresti. Ma gindesc la un dus si la o pizza.
PS: Am cazut, in cele din urma. La iesirea din padure, inainte de Caminul Alpin, pe o bucata de noroi inghetata.
NOTA:
echipament folosit: ciocane de gheata Cobra de la BD, coltari Predator de la BD, spring leash de la Grivel, ham Arc’teryx S-240, ATC-Guide de la BD, casca BD, frontala BD, 1m de cordelina Roca, 0.5 m de cordelina Carpati, 8.1mm x 50m Ice Line de la Beal
In nomenclator traseul apare: Creasta Costila-Galbenele, 3A (V A0 sau VI+) 10 lungimi de coarda. Mie mi s-a parut in jur de M6 tare.
“Winter free solo of Coştila-Gălbenele, Ridge (3A, UIAA VI+) M6?
10 pitches
onsight (except first technical pitch tried on an earlier attempt on 6 Feb 2010)
27 Feb 2010 Timeline:
wake up call: 4:30am
train leaves Bucuresti at 5:30am
arrival in Busteni at 8:13am
Costila hut at 9:16am
end of ridge/route at 4:27pm
Busteni, Caminul Alpin at 10:30pm”
From Creasta Coştila-Gălbenele (M6? ) 27 Feb 2010 – solo integral, posted by Cosmin Andron on 2/28/2010 (43 items)
Cosmin Andron(http://www.cosmin-andron.com)